Includes 2 texts: Lucio Anneo Seneca, by Juan Fernando Ortega Muñoz, and Andaluces universales, by Francisco García Bazán.

Aceasta nu este o carte de matematică, ci una despre matematică, care se adresează elevului sau studentului, dar şi dascălului său, cu un scop cât se poate de practic, anume acela de a iniţia şi netezi calea către înţelegerea completă a matematicii predate în şcoală. Tradiţia predării matematicii într-o abordare preponderent procedural-formală a avut ca efect o viziune deformată a elevilor asupra matematicii, ca fiind ceva strict formal, instrumental şi calculatoriu. Pierzând contactul cu baza conceptuală a matematicii, elevii dezvoltă pe (...) parcurs o "anxietate matematică" şi renunţă la a mai căuta înţelegerea matematicii, care devine "duşmanul tradiţional" din şcoală. Această lucrare şi-a propus materializarea rezultatelor cercetărilor inter- şi trans-disciplinare având ca obiect înţelegerea matematicii, care au concluzionat că domeniile care au potenţialul de a contribui în acest fel la educaţia matematicii, unificând abordările procedurală şi conceptuală, sunt epistemologia şi filosofia matematicii şi ştiinţei, precum şi fundamentele şi istoria matematicii. Aceste rezultate susţin teza că teama de matematică poate fi înlăturată prin abordarea conceptuală, iar un elev cu o bună înţelegere conceptuală va fi un rezolvitor de probleme mai bun. Autorul a identificat acele zone şi concepte aparţinând acestor discipline, care pot fi adaptate şi prelucrate în vederea familiarizării elevului sau studentului cu acest tip de cunoştinţe, care să însoţească conţinutul tradiţional al matematicii şcolare. Lucrarea a fost astfel organizată încât să contureze cititorului o imagine unificatoare asupra complexităţii naturii matematicii, precum şi o perspectivă conceptuală necesară, în final, înţelegerii de tip holistic a matematicii şcolare. Autorul vorbeşte despre matematică, pentru a convinge că a înţelege matematica înseamnă mai întâi să o înţelegem ca întreg, dar şi ca parte a unui întreg. Natura matematicii, conceptele sale primare (cum ar fi numerele şi mulţimile), structurile, limbajul, metodele, rolurile şi aplicabilitatea matematicii, sunt prezentate în conţinutul lor esenţial, iar explicarea conceptelor non-matematice este făcută într-un limbaj accesibil, însoţită de multe exemple relevante. Cartea este o unitate didactică concepută să reprezinte punctul de plecare şi un ghid de orientare către dobândirea înţelegerii de tip holistic a matematicii (pentru elev sau student) şi (pentru dascăl) către o predare de tip epistemic-conceptual, în care înţelegerea conceptuală este la fel de importantă ca antrenarea abilităţilor procedural-aplicative. (shrink)

La cuestión de la justicia global en el ámbito de la bioética no es una cuestión baladí, en ella nos jugamos la dignidad a escala planetaria y la dignidad de todos y cada uno de los seres humanos en particular. El paradigma para pensar el mundo ya no es la confrontación Este-Oeste, ni incluso Norte-Sur. Los problemas, con sus posibilidades y limitaciones en la forma de abordarlos, tienen dimensiones globales. Urge una rearticulación de los discursos parcelados y compartimentados pues, desde (...) ellos, resulta extremadamente difícil seguir abordando las cuestiones que afectan a la vida descontextualizándolas del entorno global. En la misma medida tampoco se puede pensar apropiadamente la justicia sin las condiciones práctico-materiales concretas que, a nivel vital, vienen determinadas por el factum de lo global. Ni se puede abordar una ética de la vida y para la vida sin atender a referencias globales y criterios de justicia. Todo ello plantea un nuevo esquema en el que la tríada vida-globalidad-justicia ha de ser abordada también desde la Bioética Teológica. O, lo que es lo mismo, la Teología Moral no puede prescindir hoy de esa triple conexión emergente so pena de que traicione su propio estatuto de servicio. La intención de fondo en todo ello no es sino estimular la búsqueda, el diálogo y la cooperación de los bioeticistas, tanto de índole secular como teológica, en la tarea ineludiblemente humana de cuidar la fragilidad vital en todas sus dimensiones. Francisco J. Alarcos Martínez, nacido en 1963 en Cúllar (Granada), terminó los estudios de Teología en la Facultad de Teología de Granada (1986). Licenciado en Teología moral (1999) por la U. P. Comillas (Madrid), con premio extraordinario, realiza el Máster en Bioética en la misma Universidad. Se doctoró en la Facultad de Teología de Granada (2004) en la cual es profesor de Bioética y secretario de la Cátedra Andaluza de Bioética, dependiente de la misma Facultad. Además, es director del Centro de Estudios Teológico-Pastorales de Guadix (Granada) y profesor de moral en el mismo. Interviene también como profesor invitado en diversos Máster, así como en cursos monográficos sobre Bioética. Entre sus publicaciones se encuentran: Para vivir la ética en la vida pública (2000), Bioética y pastoral de la salud (2002), Co-autor de 10 palabras clave en humanizar la salud (2002), Ed. de La moral cristiana como propuesta. Homenaje al profesor Eduardo López Azpitarte (2004). Su dedicación académica la compagina con la praxis pastoral como presbítero secular en la diócesis de Guadix-Baza. (shrink)

Unul dintre cele mai importante subiecte de dezbatere în contextul deliberărilor publice privind revizuirea Constituției a fost lansat, fără îndoială, de solicitările de revizuire a ei in sens creștin. Solicitările în discuție au fost făcute, după cum este cunoscut, de Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei în 5 martie 2013. Potrivit acestor solicitări, ar fi dezirabil ca, printre altele, noua Constituție „să facă referire la numele lui Dumnezeu”, să „sublinieze ... importanța tradiției creștine a poporului român”, să evidențieze „rolul (...) pe care Biserica Ortodoxă Română l-a avut și îl are în istoria țării” și – nu în ultimul rând – să recunoască „necesitatea predării religiei în școală.” In acest articol, explorez, în limitele spațiului pe care îl am la dispoziție, fiecare dintre aceste solicitări. Obiectivul meu fundamental este acela de a arăta că – și de a explica de ce – niciuna dintre ele nu este o solicitare „rezonabilă”. Prin aceasta înțeleg că niciuna dintre solicitările Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei nu este suficient susținută argumentativ și – mai ales – că niciuna dintre ele nu este compatibilă cu idealul unei societăți organizate și guvernate în baza unor valori precum libertatea, egalitatea și echitatea în relațiile dintre cetățeni. Ceea ce sper să arăt este, cu alte cuvinte, că, dat fiind respectul pe care îl datorăm acestor valori, România trebuie să rămână și în viitor un stat laic sau, poate mai corect spus, unul neutru din punct de vedere religios, așa cum statuează în prezent articolul 9 al Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor. Articolul precizează, reamintesc, că în România „nu există religie de stat” și că „statul este neutru față de orice credință religioasă sau ideologie atee”. (shrink)

He leído el artículo de William Duica titulado “Redescribirnos: una alternativa pragmatista a la imposibilidad del perdón”, así como la crítica de Ángela Uribe; lectura que me ha movido a “meter baza” en el asunto.

La admirable riqueza cultural y artística del Renacimiento esconde una desoladora miseria y aquella "edad de la abundancia" contrasta con una inmensa pobreza. Lejos de ser una broma o una pesadilla, la celebrada Utopía de Tomás Moro fue antes que nada un desafío insoslayable, pues proponía que ninguna sociedad merece tal nombre si tolera la miseria de un solo pobre. Rico y pobre explora la cuestión en ese libro de 1516 y en otros del escritor londinense para concluir con un (...) esbozo de su vida a la luz de la pobreza como virtud indispensable y libertadora. He aquí un hombre afortunado que no fue indiferente ante el infortunio de tantos y que vio en la humanitas la virtud por excelencia que lleva a una constante atención y cuidado del prójimo. Inspirado por un cambio de actitud en su época, así como por su fe cristiana y la mejor tradición estoica, mostró una robusta preocupación sobre el tema subrayando el valor social que debe tener toda riqueza, tanto a nivel estatal como individual, destacando la grave obligación cívica de los ricos y la necesidad que tienen todos, ricos y pobres, de empeñarse en la práctica de cierto desprendimiento y generosidad si no quieren mermar su propia humanidad y fallecer en su avaricia. La percepción de la miseria había cambiado de tal manera que su remedio ya no podía estar en una u otra limosna en plazas e iglesias, sino en la acción bien pensada y perentoria de todo gobierno que se tenga por justo. Sir Tomás Moro, privilegiado desde la cuna y seguro en su trabajo profesional, vio la pobreza de tantos como un desastre social, pero uno que, al mismo tiempo, debería llevar a todo ser humano a ver en el desprendimiento y generosidad una excelencia o virtud que alumbra la "otra" libertad, y tan íntima y valiosa que en su caso brilló aun en la prisión y ante el horror de una muerte injusta y atroz." -- Page 4 of cover. (shrink)

Artykuł traktuje o cechach gramatycznych niemieckich zapożyczeń we współczesnej polszczyźnie. Analiza materiału leksykalnego przeprowadzana jest w trzech grupach. Pierwsza grupa obejmuje zapożyczenia o największym stopniu podobieństwa fonologicznego, druga grupa to derywaty z niemiecką bazą słowotwórczą i polskim formantem, a grupa ostatnia zawiera słownictwo, którego postać morfologiczna uległa znacznym modyfikacjom.

W artykule autor ustosunkowuje się do dwóch sposobów interpretacji filozofii Marksa prezentowanych przez M. Henry w pracach "Une philosophie de la réalité" i "Une philosophie de l'eсопоmie" oraz książkach L. Althussera "Lire le Capital" i "Pour Marx". Na wstępie autor zastanawia się czy filozofia Marksa stanowi zdecydowane zerwanie z niemiecką tradycją filozoficzną, czy też stanowi jej kontynuację. Przypominając stanowisko L.Althussera autor zauważa, że odczytanie spuścizny Marksa w duchu scjentystycznym, w świetle którego materializm jest tylko odrzuceniem heglowskiego idealizmu, sprawia, że unieważnia (...) się w ten sposób ładunek humanistyczny tkwiący w sferze ideologicznej tej filozofii. Innym problemem poruszanym przez autora jest stosunek funkcji teoretycznych marksizmu do jego zadań praktycznych. Jego zdaniem teksty polityczne Marksa nie interpretują się same, lecz konieczne jest odniesienie ich do "Ideologii niemieckiej", gdzie tkwią założenia metahistoryczne nadające dopiero sens historii wydarzeniowej. Następnie autor omawia kluczowe momenty analizy M. Henry: problem materializmu historycznego i realności faktów ekonomicznych. Jest zdania, że kategoria praktyki, różnicująca w sposób zdecydowany filozofię Marksa wobec Hegla i Feuerbacha, pozwala przezwyciężyć rozziew pomiędzy opisywaną przez materializm historyczny bazą ekonomiczną a jednostką wraz z całą jej sferą subiektywności. Następnie autor udowadnia, że w "Kapitale" Marks nie redukuje człowieka do anonimowych stosunków ekonomicznych, ale kapitalistyczne prawa ekonomii interpretuje poprzez kategorie pracy wyalienowanej, której nie można wyjaśnić na gruncie faktów ekonomicznych. Artykuł kończy się tezą, że kategoria praktyki umożliwia uniknięcie dwóch skrajności w interpretacji Marksa: takiej, gdzie podmiot rozpływa się w faktach obiektywnych i innej, gdzie subiektywność podmiotowa nie pozwala dotrzeć do rzeczywistości realnej. (shrink)

El presente artículo trata de hacer ver que el desencuentro entre la modernidad ilustrada y la religión católica, fue debido a una serie de factores y circunstancias desgraciadas, y no a una incompatibilidad inevitable. Es más, a pesar de los malentendidos y desencuentros, no son pocos los ideales de la modernidad ilustrada que, si profundizamos en ellos, descubriremos su inspiración y raíces cristianas. Es más, guste o no a algunos, el patrimonio espiritual y moral que ha ido configurando la identidad (...) europea ha tenido una de sus más importantes fuentes de inspiración en la tradición judeo-cristiana, sin menoscabar, por supuesto, la herencia griega, el derecho romano, la tradición liberal-ilustrada, y la revolución científica. Especialmente, hemos hecho hincapié en la autoridad moral del sufrimiento de la tradición judeocristiana, como una baza fundamental de cara la defensa de la dignidad humana. Para profundizar en esta compleja problemática hemos tenido en cuenta, entre otros, los análisis de Karl Löwith, Hans Blumenberg, J. Habermas, Benedicto XVI y J.B. Metz. Nuestra conclusión es que no tiene razón el actual secularismo-laicismo excluyente al pretender minusvalorar, o borrar simplemente del mapa, las raíces cristianas de Europa, como portadoras de valores y actitudes, que son tan necesarias ante el relativismo, el nihilismo postmoderno, y la crisis de valores de una sociedad, cada vez más deshumanizada. Frente al euroescepticismo que hoy sobrevuela amenazante, hay que reivindicar el “humanismo socrático-cristiano” como una seña de identidad irrenunciable. Otra cosa es el integrismo religioso, que no acaba de admitir la autonomía de la sociedad civil y del Estado, como presupuesto fundamental de una sana secularidad. Es precisamente en el seno de la sociedad civil donde la institución religiosa tiene derecho a dejar oír su voz, en diálogo respetuoso con las otras voces que en ella se ubican, de cara a consensuar soluciones frente a los graves problemas que nos acucian. Y sólo desde una identidad europea bien asentada, podremos enfrentarnos con el reto de la multiculturalidad al que Europa se ve inevitablemente abocada, en el contexto de la globalización.This article attempts to show, that the disagreement between enlightened modernity and Catholic religion, was due to a number of factors and unfortunate circumstances and not to an unavoidable incompatibility. There is more, despite misunderstandings and disagreements, there are many ideals of enlightened modernity that when we go deeper into them, we discover their Christian inspiration and roots. Even more, like it or not some people, spiritual and moral heritage, which has configured European identity, had Judeo- Christian tradition as one of its sources of inspiration, without underestimating, of course, Greek heritage, Roman law, liberal enlightenment tradition and scientific revolution. We have emphasized, especially, the moral authority of suffering of Judeo-Christian tradition as something basic to defend human dignity. To go deeper into this complex problem, we took into account, among others, the analyses of Karl Löwith, Hans Blumemberg, J. Habermas, Benedit XVI, and J:B: Metz. Our conclusion is that the current exclusive secularism is not right trying to underestimate or eliminate the Christian roots in Europe as carriers of values and attitudes, so necessary against relativism, postmodern nihilism and the crisis of values in a society increasingly dehumanized. Against an Euroscepticism which overflies threatening, we must claim a Socratic-Christian humanism as a sign of indispensable identity. Religious secularismis something different, it does not admit the authority of a civil society and state, as a fundamental prerequisite for a healthy secularity. It is precisely within a civil society where a religious institution has the right to be heard in a respectful dialogue with others voices that are located in there to agree on solutions against the problems we are facing and, only from a well established European identity, we will be able to face the challenge of multiculturalism to which Europe is inevitably doomed in a context of Globalization. (shrink)

Although former Yugoslavia constituted what was widely held to be the most "promising" communist country in terms of potentials for economic reform and political democratization, Serbia remained the only East European country in which the former communist elite managed to defeat its opponents in a series of elections and preserve important elements of institutional and ideological continuity with the old system. Moreover, its regime played a conspicuous role in Yugoslavia's violent collapse. In the specialist literature, the "Serbian exceptionalism" thesis has (...) been elaborated in a number of forms. These are critically reviewed in the first part of the paper, classifying the paradigms according to whether they emphasize: 1) Serbian traditionalist, authoritarian, and collectivist political culture, 2) the affinity between traditional Serbian national populism, Russophile anti-Westernism, and communism, 3) the exclusivist and assimilating character of Serbian nationalism, or 4) the appeals of the contemporary Serbian political elite led by S. Milosevic. In the second part of the paper an alternative explanation is presented that seeks to be both interpretively adequate and causally plausible. It rests on five basic factors: 1) historical legacy ; 2) institutional analysis ; 3) ideology ; 4) leadership and social base ; and 5) the role of the Diaspora.. Iako se pre 1990. smatralo da bivsa Jugoslavija medju svim komunistickim zemljama ima najbolje potencijale za ekonomsku reformu i politicku demokratizaciju, Srbija je ostala jedina istocnoevropska zemlja u kojoj je nekadasnjoj komunistickoj eliti poslo za rukom da porazi svoje protivnike u nekoliko uzastopnih izbornih nadmetanja i da ocuva znacajne elemente institucionalnog i ideoloskog kontinuiteta sa starim sistemom. Stavise, taj je rezim igrao krupnu ulogu u nasilnom raspadu SFRJ. U specijalistickoj literaturi, teza o "srpskoj izuzetnosti" razvijana je u razlicitim formama, cijem kritickom razmatranju je posvecen prvi deo rada. Identifikovano je nekoliko paradigmi, u zavisnosti od toga da li osnovni naglasak stavljaju na: 1) tradicionalisticku, autoritarnu i kolektivisticku politicku kulturu Srba, 2) afinitet izmedju tradicionalnog srpskog nacionalnog populizma, rusofilskog antizapadnjastva i komunizma, 3) ekskluzivisticku i asimilacionisticku prirodu srpskog nacionalizma, ili pak 4) odlike savremene srpske politicke elite na celu sa S. Milosevicem. U drugom delu rada izlozio je alternativno objasnjenje, ciji su glavni oslonci: 1) istorijsko nasledje, 2) institucionalna analiza, 3) ideologija, 4) osobine vodja i drustvena baza i 5) uloga dijaspore.. (shrink)

Niniejszy artykuł traktuje o możliwościach i powinnościach procesu nauczania fonetyki na polskich uczelniach wśród studentów germanistyki. Zważywszy na bardzo dobrą podstawę poprawnej wymowy, jaką jest korzystna baza artykulacyjna Polaków, jak też rónorodność metod, które powinny być stosowane podczas uczenia fonetyki, nie ulega wątpliwości, że studenci są w stanie sprostać bardzo wysokim wymaganiom stawianym przez wykładowców. Zawarta w artykule baza pojęciowa jest jedną z metod, które winno się wykorzystywać, aby osiągnąć rzeczony cel. A zatem obok nader świadomej artykulacji niemieckich głosek na (...) zajęciach fonetyki na kierunku germanistyki jest również miejsce dla dwóch kolejnych zdecydowanie bardziej praktycznych metod. Chodzi tu oczywiście o metodę werbo-tonalną oraz metodę zmierzającą do automatyzacji jedynie okazyjnie poprawnie artykułowanych głosek. (shrink)

Для широкого круга читателей (слушателей, аспирантов, преподавателей) интересующихся данной проблемой.

În anul 1942 Pr. D. Stăniloae publica cartea Poziţia Domnului Blaga faţă de Creştinism şi Ortodoxie, o „reacţie” la ideile pe care filozoful Lucian Blaga le formulase în cărţile sale, mai ales în Trilogii. Atitudinea Pr. Stăniloae nu este singulară, dar este cea care a stârnit controverse dintre cele mai interesante. Ideile de bază ale acestei cărţi, ca şi ale articolelor ce s-au scris după, au în centrul lor definirea religiei şi caracteristicile fenomenului religios, poziţiile fiind diferite: teologică şi filozofică. (...) Deşi discuţiile nu au fost „prietenoase”, de multe ori ironia punându-şi pecetea pe scrisul celor antrenaţi în disputa de idei, consecinţele acestei controverse au avut o valoare pozitivă, punând faţă în faţă doi dintre cei mai mari gânditori români ce au creat în domenii diferite: teologic şi filozofic. (shrink)

T. 1. Ot antichnoĭ fiziki do Mendeleeva.

Organizational ethics—defined as the alignment of an institution’s practices with its mission, vision, and values—is a growing field in health care not well characterized in empirical literature. To capture the scope and context of organizational ethics work in United States healthcare institutions, we conducted a nationwide convenience survey of ethicists regarding the scope of organizational ethics work, common challenges faced, and the organizational context in which this work is done. In this article, we report substantial variability in the structure of (...) organizational ethics programs and the settings in which it is conducted. Notable findings included disagreement about the activities that comprise organizational ethics and a lack of common metrics used to assess organizational ethics activities. A frequently cited barrier to full engagement in these activities was poor institution-wide understanding about the role and function of organizational ethics resources. These data suggest a tension in the trajectory of organizational ethics’ professionalization: while some variability is appropriate to the field’s relative youth, inadequate attention to definitions of organizational ethics practice and metrics for success can impede discussions about appropriate institutional support, leadership context, and training for practitioners. (shrink)

Coincidenţa contrariilor reprezintă un punct esenţial în gândirea umanităţii, echivalând, în cele din urmă, cu dorinţa omului de a aduna într-un tot unitar pe cele ce se opun în univers. Această preocupare a stat la baza scrierilor unor gânditori importanţi, între care se numără Sfântul Dionisie Areopagitul, Meister Eckhart, Nicolaus Cusanus sau Mircea Eliade. Deşi au scris în perioade de timp diferite şi au aparţinut unor tradiţii diferite, operele lor stau mărturie faptului că motivul coincidentia oppositorum a fost şi continuă (...) să fie o constantă în viaţa omului în dorinţa acestuia de a atinge Absolutul. (shrink)