Madeleine Albright, Fascismul. Un avertisment, Editura RAO, București, 2019 [Book Review]

Analele Ştiinţifice Ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Din Iaşi. Ştiinţe Politice 18:89-95 (2023)
  Copy   BIBTEX

Abstract

În ciuda faptului că nu contribuie la ordonarea cunoașterii actuale despre fascism, ci dimpotrivă, creează confuzie, lucrarea Madeleinei Albright are unele merite incontestabile. Primul dintre ele este capacitatea de a simplifica, într-o naraţiune scurtă, ușor de parcurs, ideile și faptele liderilor fasciști interbelici. Începând cu capitolul al doilea și până la cel de-al cincilea, istorisirea ar putea să fie folosită ca un foarte accesibil, viu și instructiv rezumat istoric pentru studenţi. Cu certitudine, experienţa profesorală a autoarei în învăţământul politic american a ajutat-o să ajungă la acest nivel excepţional de persuasiune didactică. În al doilea rând, focalizându-și descrierile asupra personalităţii liderilor mai mult decât asupra fenomenelor social-economice, efectul imediat al lecturii este acela de a te face să reflectezi la cât de mult contează orgoliul și ambiţiile personale în alegerea drumului spre fascism. Portretele pe care cartea le schiţează sugerează că nu politician fascist modest și delăsător pur și simplu nu poate exista, așadar transmite cititorilor o intuiţie interesantă în sine. De asemenea, deși face destul de multe afirmaţii îndoielnice, Albright nu se abţine să enunţe unele adevăruri pe care politicienii de obicei le ocolesc. De exemplu, admiraţia lui Winston Churchill faţă de membrii cuplului fascist italo-german este ilustrată cu citate atât în capitolul despre ascensiunea lui Mussolini (p. 25), cât și în cel despre dobândirea puterii de către Hitler (p. 52). Este descris destul de clar și felul în care anticomunismul elitei liberale și conservatoare a contribuit decisiv la succesul politic al celor doi. În fine, cartea arată indirect cât de diferită este încercarea de a defini un fascist de aceea de a defini fascismul și că fascismul este mai mult decât suma credinţelor și acţiunilor adepţilor lui.

Links

PhilArchive

External links

  • This entry has no external links. Add one.
Setup an account with your affiliations in order to access resources via your University's proxy server

Through your library

Similar books and articles

Claude Sahel (coord.), Toleranta. Pentru un umanism eretic.Codruta Cuceu - 2001 - Journal for the Study of Religions and Ideologies 1 (1):144-146.
„Dinamica verbelor neologice din româna actuală”, în Dinamica lexicului românesc–ieri şi azi, Bucureşti, Editura Clusium.Florica Dimitrescu - forthcoming - Logos. Anales Del Seminario de Metafísica [Universidad Complutense de Madrid, España].
Liliana Popescu, Politica sexelor/ Politics of sexes.Mihaela Frunza - 2005 - Journal for the Study of Religions and Ideologies 4 (12):143-144.
Política y deuda externa en Argentina a inicios del siglo XX.Agustina Vence Conti - 2008 - In Mario Daniel Serrafero (ed.), Pasado y futuro: una complejidad en clave política. [Argentina]: Sociedad Científica Argentina.
Christ - Restorer of Human Eschatology.Claudia Chiorean - 2018 - Journal for the Study of Religions and Ideologies 17 (49):158-163.
Trump, Populism, Fascism, and the Road Ahead. [REVIEW]Harry van der Linden - 2017 - Radical Philosophy Review 20 (2):355-365.

Analytics

Added to PP
2024-03-30

Downloads
52 (#304,408)

6 months
52 (#86,285)

Historical graph of downloads
How can I increase my downloads?

Author's Profile

Ovidiu Gherasim-Proca
Alexandru Ioan Cuza University of Iasi

Citations of this work

No citations found.

Add more citations

References found in this work

No references found.

Add more references