L'Allemagne n'a plus de destin. C'est ainsi qu'elle est devenue une voisine comme une autre. Mais peut-être est-elle le pays qui a le plus pensé sa destinée et celui qui s'en est le plus écarté. Peut-être est-ce pour cela qu'elle a encore quelque chose à nous dire, qui n'est pas de l'ordre de la rigueur économique. Les textes présentés ici interrogent le romantisme et l'idéalisme allemands, puis se penchent sur la lecture qu'en font les passeurs et les penseurs français, de (...) Blanchot à Nancy, pour brosser une esquisse de ce qui ne peut plus être ni une importation du vrai, ni une œuvre collective, ni un destin commun ; dans la relation avec l'Allemagne se joue plutôt la prise de distance vis-à-vis de l'œuvre, au nom de la singularité et de l'être en commun, ou, même si notre voisine l'évoque rarement, de ce qui peut encore se nommer communisme."--Page 4 of cover. (shrink)

Si l'art n'est pas d'abord considéré en tant que production d'objets mais comme manière d'être au monde, intéressant tout homme et toute société, si la foi n'est pas considérée en tant qu'adhésion intellectuelle aux vérités de la foi, mais comme acte capable d'illuminer et transformer le monde, alors, loin d'être uniquement en rapport d'interaction, d'interdépendance, ou de ressemblance, l'art, la foi et le politique sont une unique réalité vivante. En ce sens, chacune des trois entités sera d'autant mieux comprise et (...) pensée qu'elle sera vue comme l'une des modalités de la même dynamique. Cette thèse se développe en trois étapes éclairant successivement les présupposés de sa démonstration, son effectivité dans la personne individuelle comme dans la société, enfin sa portée programmatique : le monde n'aura d'avenir qu'en assumant le ressort poétique qui le constitue et l'anime depuis le commencement. (shrink)

English summary: Kant described phenomenology as that which comes from us, and that which comes to us, a duality that leads towards the theological horizon. Kant opened a field of inquiry that historical phenomenology, born with Husserl and Heidegger, repeated. As with any repetition, criticisms of this do exist, but the dominant theme of its call is there, as well as the question: which voice do we hear? There are many shapes for this call, but each time there is the (...) law and the summons to be, the summons to change your life. Just as there is perhaps God. French description: La phenomenologie n'a pas a inventer les phenomenes - sinon comme on dit inventer un tresor - mais a les faire voir, ou entendre. Kant s'y emploie a sa maniere lorsqu'il fait entendre le ton de voix lie a l'imperatif categorique, celui d'une voix d'airain. C'est la reconduire la pensee a l'eclat d'un fait premier ou puiser ensuite ses ressources: il y a la loi. Kant le decrit comme un appel, a defaut de tout a fait le nommer ainsi, l'interpretant ensuite tout a la fois comme ce qui vient de nous (comme si le sujet ethique se donnait a lui-meme la loi) et ce qui vient a nous (comme si ce meme sujet repondait a la loi venue de Dieu). Prendre au serieux cette dualite suppose que le chantier kantien de l'ethique ouvre alors sur un horizon theologique. Kant ouvre un chantier que la phenomenologie historique, celle qui nait avec Husserl et Heidegger, repete. Comme toute vraie repetition, celle-ci ne va pas sans critique ni deplacement (Merleau-Ponty, Scheler, Jonas), mais le motif de l'appel est bel et bien la. Nous avons ete appeles - la trace laissee en nous par cet appel est trop forte pour que le moindre doute puisse encore s'elever a son propos, mais la question vient aussitot: quelle voix s'est fait entendre? Quel appel nous surprend et nous souleve? Appel de l'etre (Martin Heidegger), appel de l'Autre (Emmanuel Levinas) ou appel de la vie (Michel Henry)? Nous avons ete appeles, affectes, blesses - ce qui brise la vie lui appartient encore, mais qu'est-ce donc qui la brise et la releve? Multiples sont les figures de l'appel, mais a chaque fois il y a la loi et cette injonction d'etre - cette injonction silencieuse a laquelle le poete aura donne son exacte formule: Tu dois changer ta vie (Rilke). Comme il y a peut-etre Dieu. (shrink)

本书共分为4编，共12章，具体内容包括：司法制度、司法知识与技术、法官与法律人、研究方法的反思。.

The Sīh-rōzag in Zoroastrianism: A Textual and Historico-Religious Analysis. By Enrico G. Raffaelli. Iranian Studies, vol. 20. London: Routledge, 2014. Pp. xvi + 346. $160.

本书以心理学思维为分析方式,以终极关怀为着力点,对此问题进行了探析;以德性的本体-本源为脉络,探析了儒家思想框架形成与发展的学理机制;对儒家"仁"为核心的人格结构和精神气质进行了讨论,阐述其终极功能及 社会秩序之机理,修正了儒家缺乏终极功能之习惯看法;面对现代理性挑战,给出了儒家式的"自性德性"见解,亦由此对信仰多元性形成了的新解释.

本书从原则指导、规律制度、方法艺术、心理疏导和提高素质等五个方面,比较系统、完整而又深刻细致地分析了部队基层经常性思想工作。.

★2017年好書大家讀「年度最佳少年兒童讀物獎」 ★第73梯次好書大家讀入選圖書 (國小高年級~國中適讀) 經歷思考的強烈颱風，心甘情願把自己打掉重練…… 法國哲學圈的頭痛人物──奧斯卡‧柏尼菲 出版暢銷全世界的哲學童書繪本，一個難搞的老頑童 自家設立「哲學踐行學院」，褚士瑩成為入門弟子的挑戰衝擊…… 人氣俠客律師 呂秋遠 專文推薦 「思考不需要是天賦！只要透過學習，任何人都可以變得會思考。 面對人生、工作的瓶頸，變成一個不害怕思考、不害怕問題的人。」__褚士瑩 褚士瑩寫作超過20年，每年演講場次逼近上百場，NGO國際經驗15年以上， 有一天發現再也無法繼續工作下去了…… 為了突破瓶頸，他跟著法國老師奧斯卡‧柏尼菲上哲學課。 結果上課第一天完完全全被打回原形！ 沒有任何課程規劃，沒有特定主題，從早上到午夜，一切要自主思考。 你沉默，你答非所問，你模稜兩可，就會被老師追問得「體無完膚」…… 為什麼要誠實表達自己？為什麼要犀利面對自我？ 知道一點點，究竟是知道還是不知道？說不知道會很丟臉嗎？ 愛你一點點，到底是愛還是不愛？說不愛會很傷人嗎？ 離開同溫層的第一步？是學會說真話？ 這一趟魔鬼訓練的震撼，一切從頭拆解！ 褚士瑩突然想起在幼稚園的舞台上，群體中那個傲慢的自己； 從咀嚼說出的每一個字，驚覺過去引以為豪的禮貌用語是思考敵人； 從身體展現的每一個動作，挖掘隱藏的自我，承認無知是獲得知識的開始； 雖然比想像還要困難好幾倍，割裂慣性思維千萬次， 但思考沒有「無痛分娩」，是可以找到幾條清晰路徑， 塑造自己，延伸自己，最後大喊：我要帶著哲學活下去！重新啟程！.

Notre vie, ne la passons-nous pas en quête inassouvie de l'Autre? De l'autre, enfin, qui soit autre. Or ce tout autre n'est pas à attendre de quelque Là-bas espéré, d'un lointain fantasmé : la pensée ne fera toujours que tourner en rond dans cet imaginaire projeté. Mais il se découvre si près, à portée, dans ce que l'on a trop placidement, paresseusement, assimilé. L'inouï ne tombe pas de quelque ciel féerique, mais s'extrait de ce qu'on foule si négligemment d'instants banals. (...) L'opposé lui-même n'est plus autre, car il ne confronte plus à de l'inconnu : il est désormais posé devant, "en face", diamétralement aligné, et même dramatiquement érigé ; mais déjà assigné, inerte et rangé - l'opposé déjà s'entend avec son autre. De là qu'il faudra, je crois, procéder de façon inverse. Chercher de l'autre, non pas dans ce qui s'annonce à l'antipode, dans le rôle du contraire, qui déjà est complémentaire. Mais plutôt en ouvrant un écart au sein de ce qu'on croirait semblable, le plus à proximité, apparemment le plus apparenté : pour y sonder ce qui s'y fissurerait secrètement d'un autre possible. Ainsi, déjà, entre le "plaisir" et la "jouissance" - eux qu'on croyait accolés. Car c'est en émergeant d'un tel écart qu'un Autre - Toi - peut être rencontré. Penser l'autre: n'est-ce pas là ce qui peut relancer la philosophie et, d'abord, nous fait accéder à l'existence?"--Page 4 of cover. (shrink)

La musique témoigne d'une sensualité fondatrice, où la peau émue a ouvert la construction du corps et de la psyché. Cette sensualité, ici suivie à partir du mythe de Pan, prend pour nom Éros. Or, celui-ci a plusieurs visages. Déjà, dans Le Banquet, Pausanias distingue l'Éros "céleste" de celui "vulgaire". Le premier s'adresse à l'âme et aux Idées, en portant un désir alimenté par les formes culturelles propres aux arts libéraux. Le second signifie l'abandon charnel à la transe et à (...) la jouissance. Si le conflit entre Apollon et Dionysos se retrouve alors, Éros révèle aussi un troisième visage, plus primordial que les deux autres et nécessaire à leur opposition. Ces trois visages définissent chacun une esthétique musicale, tout en interrogeant l'élaboration corporelle et symbolique du sujet. Que ce soit dans un cadre éducatif ou thérapeutique, ou dans le contexte de la société postmoderne qui n'a retenu que le seul visage dionysiaque, ces trois Éros se meuvent selon un équilibre tendu, où se donne le sens même de l'humanisation. Ce sens, la musique ne cesse de le chanter, dès que la voix maternelle vient envelopper le nourrisson."--Page 4 of cover. (shrink)

Automatizarea şi informatizarea nu mai reprezintă astăzi un simplu deziderat pentru bibliotecile româneşti. Dimpotrivă, ele sunt o realitate ce, pe zi ce trece, prinde contururi mai extinse, devenind mediul nostru cotidian. Cu cât ne sunt însă mai "apropiate" cu atât mai mult ele devin şi o sursă de sfidări şi de confruntare. Cu ce anume ne confruntă însă - în primul rând şi în esenţă - automatizarea şi informatizarea, în general, şi cea a activităţii de informare, în special? Ca orice (...) întrebare pusă în mod serios şi aceasta trebuie să fie însă mai întâi lămurită cu privire la structura şi natura ei proprie. Ceea ce - din punct de vedere structural - ne izbeşte din capul locului la această întrebare este faptul că, în structura ei este cuprins deopotrivă şi în mod explicit şi cel care ridică întrebarea. Astfel spus, în ea, noi înşine suntem aceia care, aflaţi în faţa unei confruntări, ne întrebăm despre noi înşine. Apoi: în şi prin această întrebare, însăşi sarcina cu care ne confruntăm - adică automatizarea şi informatizarea - devine şi ea dizlocată din toposul său pur destinai şi se eliberează pentru întâlnirea unei sfidări organice. (shrink)

Metaphysical analysis of the Death and the Dying!

„Strategia noastră a fost de a gândi un text util pentru profesori, dar de a-l scrie mai ales pentru studenți. Etica este interesantă cu precădere atunci când pune în joc intuiții morale sau valori diferite și când ne confruntăm cu dileme în care decizia nu este evidentă, iar dezacordul este rezonabil. Prin urmare, am încercat să ne ferim pe cât a fost posibil de verdicte și de simpla enumerare a unor interdicții. Veți observa că, de cele mai multe ori, exercițiile (...) și temele de discuție nu au soluții impuse. Nu pentru că autorii manualului nu ar adera la anumite soluții (poate nu la aceleași!), ci pentru că ni s-a părut mult mai importantă conturarea problemelor. Dilemele și întrebările deschise generează dezbateri și prilejuiesc reflecție. Sentințele, pe de altă parte, tind să ucidă discuția și să prilejuiască mai curând reacții de îmbrățișare sau de respingere vehementă. Dacă vom ajunge, în comunitățile noastre profesionale și în societate, să vorbim mai mult unii cu alții și mai puțin unii la alții, vom fi făcut probabil un pas major în direcția corectă pentru dezvoltarea unei atitudini morale.” (Autorii). (shrink)

Nu cu foarte mult timp în urmă, grupul de teorie socială şi politică din cadrul proiectului POSDRU 89/1.5/S/56815 „Societatea bazată pe cunoaştere-cercetări, dezbateri, perspective”, a publicat, tot la editura Institutul European, lucrarea Concepte şi teorii social-politice. Volumul de faţă reprezintă un nou pas al grupului nostru de lucru în realizarea proiectului inaugurat prin publicarea acelei lucrări. Este vorba, reamintesc, despre proiectul elaborării unor volume care să-i ajute pe cei interesaţi în iniţierea (lor sau a altora) în teoria (şi în special (...) filosofia) politică, mai ales în dezvoltările sale conceptuale, argumentative şi problematologice recente. Desigur, nu am intenţionat în mod expres ca aceste volume să fie utile doar în această direcţie. Speranţa noastră a fost, dimpotrivă, ca ele să fie interesante şi pentru cercetătorii cu experienţă în investigarea şi dezbaterea temelor abordate în cadrul lor, mai ales pentru că unele capitole prezintă idei, argumente sau perspective originale, care, credem noi, merită atenţia critică a comunităţii cercetătorilor români. Menirea lor fundamentală rămâne totuşi, în intenţia noastră, cea introductivă. Aşa cum recunoşteam în cuvântul său înainte, Concepte şi teorii socialpolitice nu este deloc un volum exhaustiv. Teorii şi ideologii politice reprezintă, în bună măsură, şi o încercare de a compensa cumva acest „defect” al volumului în cauză. Desigur, nici publicarea lui nu ne permite să susţinem că am atins obiectivul oferirii unei introduceri cât mai complete în teoria/filosofia politică actuală. Deşi Teorii şi ideologii politice prezintă câteva dintre cele mai importante teorii sau ideologii politice contemporane, există multe altele care nu sunt prezentate (sau cel puţin nu sunt prezentate atât de detaliat pe cât ar fi meritat) între paginile sale. Mă refer aici, spre exemplu, la libertarianism, comunitarianism, cosmopolitism sau capabilism (ca teorie a dezvoltării umane). Ne consolăm însă în baza a trei argumente. Unul este acela că, aşa cum se poate observa cu uşurinţă din cuprinsul său, cartea de faţă prezintă totuşi un număr important dintre principalele teorii şi ideologii politice recente (unele dintre ele pentru prima dată în literatura românească de specialitate). Al doilea este acela că unele dintre teoriile sau ideologiile politice care nu sunt abordate aici au beneficiat deja de prezentări competente şi atente la noi (unele dintre ele chiar în Concepte şi teorii social-politice). În sfârşit, al treilea argument este acela că sperăm cu toţii că prezentul volum nu reprezintă ultimul nostru pas în realizarea obiectivului menţionat în debutul acestei intervenţii. Sperăm, altfel spus, să putem prezenta acele teorii sau ideologii politice care nu şi-au găsit locul între paginile lui sau ale celui precedent cu o altă ocazie. Ţin să precizez însă că volumul pe care îl introduc prin această intervenţie nu este întrutotul o continuare a celui precedent, deşi între ele există, desigur, destule afinităţi, relaţii şi continuităţi tematice. Mai exact, el nu ar putea fi descris totalmente neproblematic ca reprezentând „al doilea tom” al volumului Concepte şi teorii social-politice. Titlul său este menit să indice acest lucru. Dacă lucrarea anterioară era centrată pe prezentarea unora dintre principalele concepte ale teoriei/filosofiei social-politice contemporane, cartea de faţă prezintă câteva dintre principalele teorii sau ideologii dezvoltate şi apărate de politologii, filosofii, economiştii sau „ideologii” politici contemporani. Nici de această dată nu voi încerca să rezum principalele idei expuse sau metodologii utilizate de către autori în prezentarea teoriilor sau ideologiilor politice care se regăsesc între paginile ce urmează. Temeiul meu este acelaşi: acolo unde au considerat că este cazul, autorii capitolelor şi-au rezumat ei înşişi ideile prezentate sau/şi metodologiile utilizate. În plus, cititorul interesat să-şi facă o idee prealabilă despre conţinutul ideatic şi problematologic al cărţii dispune de un rezumat al ei (în limbile engleză şi franceză) în finalul său. În consecinţă, mă voi mulţumi să închei doar prin a exprima încă o dată speranţa noastră că această carte se va dovedi utilă celor cărora li se adresează cu preponderenţă. Sperăm, în alte cuvinte, ca ea să le fie de ajutor în înţelegerea şi evaluarea adecvată a teoriilor şi ideologiilor pe care le prezintă. Şi mai important, sperăm că ea îi va stimula să caute să aprofundeze cercetarea acestor teorii şi ideologii şi – mai ales – să iniţieze propriile investigaţii sistematice şi riguroase în această privinţă. Dezvoltarea politologiei şi a filosofiei politice în spaţiul românesc, ca să nu mai vorbim despre clarificarea şi fundamentarea cât mai completă şi adecvată a opţiunilor ideologice ale partidelor politice din România, au nevoie de acest lucru. (shrink)

La signification est un phénomène social qui ne peut être compris de manière satisfaisante que par rapport à deux entités duales : une communauté et un langage. Elle se manifeste dans la sphère publique en tant que réponse discriminative à un stimulus sémiotique, c'est-à-dire en tant que réaction typique à un stimulus vicariant (qui rend possibles les expériences indirectes). Les modèles ou les schémas d’action sémiotique émergent de la conformité générale des membres d’une communauté à certaines conventions de langage. Si (...) les réactions à un stimulus semblent contingentes ou complètement imprédictibles, on peut en déduire qu’aucune signification n’a été (re)produite. Les significations ne sont pas de propriétés des signes et ne sont pas déterminées causalement par ceux-ci. Par conséquent, elles ne peuvent pas être transférées d’une personne à l’autre en même temps que la transmission des stimuli sémiotiques. Lorsque les membres d’une communauté font l’effort de se conformer – en tant qu’agents rationnels normaux – aux conventions linguistiques en vigueur, ils (re)créent le significations à un niveau syntactique, sémantique et pragmatique, aussi bien au niveau du langage qu’au niveau du métalangage. De plus, ayant en vue les circonstances de la communication, ils préfèrent un certain degré de socialisation des significations véhiculées ; ce degré est situé entre le niveau strictement personnel des idiosyncrasies et le niveau conformiste des significations standardisées. Les communicateurs performants essaient d’éviter les deux extrêmes à la fois, étant suffisamment coopérants pour renforcer les conventions de langage existantes, qui rendent possibles les conventions de langage existantes, tout en rendant possible la compréhension ; en même temps, ils sont suffisamment hétérodoxes pour se rapporter à des significations qui stimulent leur ouverture, leur curiosité et leur flexibilité. (shrink)

În studiul Laviniei Marin, Universitatea şi problema proprietăţii intelectuale, este discutată problema actuală a tipului de universitate pe care îl presupune noua economie a cunoaşterii. Pornind de la interesul pentru cuantificarea performanţelor universităţilor şi stabilirea de ierarhii, autoarea ajunge la unele teme epistemologice privind reportul dintre cunoaşterea teoretică şi cunoaşterea practică şi cel dintre cunoaşterea explicită şi cunoaşterea tacită într-o societate în care însăşi cunoaşterea devine un capital, iar inovarea este modul în care se realizează performanţă.

Pe parcursul anului trecut, la Institutul de Cercetări Economice şi Sociale „Gheorghe Zane” din Iaşi, a avut loc workshopul „Concepte şi argumente în filosofia social-politică. Interpretări şi dezbateri”. Workshopul s-a desfăşurat în cadrul proiectului POSDRU „Societatea bazată pe cunoaştere: cercetări, dezbateri, perspective”. Cartea de faţă este principalul rezultat al acestui workshop. Ea a fost gândită şi propusă spre publicare în primul rând din speranţa că va fi utilă celor care doresc să se iniţieze – sau celor care încearcă să-i iniţieze (...) pe alţii – în teoria şi filosofia social-politică (mai ales cea contemporană). Aceasta cu atât mai mult cu cât, la noi, lucrările de acest tip (fie semnate de autori români, fie traduceri) sunt încă destul de rare. Mă refer aici la lucrările care acordă o atenţie specială (şi) filosofiei politice (teoriei politice normative), nu doar ştiinţei politice sau politologiei (teoriei politice empirice). Dacă cele din urmă apar din ce în ce mai frecvent în ultima vreme, cele dintâi rămân, din păcate, foarte puţine, chiar insuficiente. Cartea nu este nici pe departe una exhaustivă. În ciuda acestui „defect”, cred că ea îşi poate îndeplini totuşi obiectivul fundamental, fie şi numai pentru că oferă analize, prezentări şi comentarii despre câteva dintre cele mai importante concepte şi teorii din teoria socială şi politică recentă. Mai mult, în cadrul ei sunt discutate inclusiv unele concepte sau/şi teorii încă puţin analizate la noi (precum „multiculturalismul”, „dreptatea socială”, „genul” sau „democraţia deliberativă”). Se obişnuieşte uneori ca autorul introducerii unui volum de acest tip să prezinte în rezumat şi principalele idei apărate sau/şi metodologii utilizate de autorii fiecăruia dintre capitole. Eu nu voi face acest lucru. Motivul? Aş risca să fiu redundant, de vreme ce astfel de precizări şi rezumate au fost deja realizate de autorii volumului, chiar în debutul capitolelor pe care le semnează. Acestea fiind spuse, ţin să mai evidenţiez doar un singur lucru: aşa cum se va observa cu siguranţă, multe dintre capitolele lucrării nu sunt simple texte introductive (deşi au, fără îndoială, şi o astfel de dimensiune). Altfel spus, autorii acestor capitole nu s-au mulţumit să prezinte doar ideile, argumentele sau teoriile altor autori (şi în special ale celor consideraţi de referinţă) în problemele pe care le analizează. De multe ori, ei prezintă, dimpotrivă, şi idei, opinii, interpretări, argumente, perspective sau chiar teorii ori măcar „semiteorii” proprii asupra conceptelor şi problemelor pe care le abordează. Acest lucru nu ar trebui să fie surprinzător. Pentru fiecare dintre autorii capitolelor din acest volum, conceptele şi problemele pe care le prezintă aici constituie o preocupare sistematică şi constantă, dacă nu chiar preocuparea lor fundamentală, cel puţin în ultimii ani. De altfel, cel puţin în România, preocupările şi contribuţiile în domeniu ale multora dintre ei sunt deja cunoscute şi comentate, fie şi doar în cercul restrâns al specialiştilor şi al celor interesaţi de teoria social-politică. (shrink)

The main goal of this paper is to interpret the experience of attempting to think one’s own death, an experience which is de-constitutive. The second goal is to show that this experience may be the ground of some paradoxical philosophical concepts, such as the Aristotelian concept of prime matter. In the first part of the paper,(i) it is laid out the phenomenological concept of constitution. In the second part of the paper,(ii) it is laid out the Heideggerian concept of being (...) into death. Starting from here,(iii) constitution and death are brought together, in order to enfold (iv) the question of one’s own death, which is something different from being into death. The analysis is deepened through (v) the interpretation of the temporality of this experience. Last,(vi) it is suggested the similarity to the experience brought by the attempt to think prime matter. (shrink)

De ce a fost fondată Uniunea Europeană? Un prim răspuns ar fi dorinţa de pace după un război devastator şi umilitor. Un al doilea răspuns ar fi realizarea importanţei unităţii. O unitate care se va caracteriza printr-o diversitate a culturilor şi a limbilor. Statele europene nu au dorit să renunţe la suveranitatea lor, au vrut să devină un corp comun pentru a nu a mai putea fi călcate în picioare de iureşul istoriei. Ca orice unitate, UE avea nevoie de un (...) cadru de reglementare oferit de instituţii şi politici europene. De asemenea, pentru a armoniza ceva trebuie să poţi pune împreună anumite elemente separate. Armonizarea Uniunii a fost realizată prin fondarea instituţiilor şi a reglementărilor acestora (structura instituţională a UE este prezentată în Anexa nr. 1). Instituţionalizarea Uniunii Europene este cheia de boltă a construcţiei istorice europene. Început în anul 1957, acest proces a lăsat urme adânci în conştiinţa politică europeană. Dacă la început a fost privită cu reticenţă, acum Uniunea nu poate exista fără instituţii. (shrink)

In contemporary philosophy, there is a widespread distinction between authenticity as self-discovery (which is an essentialist model, inspired by Rousseau, Herder and the Romantic tradition) and authenticity as self-creation (an existentialist model, inspired mainly by Kierkegaard and Sartre). In this paper, I would like to propose a threefold classification, which ads another model of authenticity, irreducible to any of the previous two. This third model is authenticity as self-reinvention, that could be reconstructed from Nietzsche’s philosophy. The self-reinvention model rests on (...) three different, yet interrelated, ideas: 1) Vitalism: The authentic individual wholeheartedly embraces every aspect of his existence, even pain and sufferings, thus proving he truly owns himself. 2) Perspectivism: The authentic individual is able to reinterpret his mental states in the utmost personal manner, through the transvaluation of values (Umwertung aller Werte) and the spiritualization (Vergeistingung) of his drives. 3) Experimentalism: Authenticity is an incessant play, a constant process of identity formation, which corresponds to Nietzsche’s hypothesis of “the subject as multiplicity” and to his ideal of existence as a work of art or of becoming the poet of your life. (shrink)

Secularization is a polysemantic word quite difficult to explain. If it is viewed as being characterized by two processes related to the religious changes of society and the social changes of religion, then there can be little pertinent utilization of this term in theology. This is what I’ll try to explain in this articleKey words: secularization, state and church, theology, evanghelization.