Several studies have explored differences between North American and European doctor patient relationships. They have focused primarily on differences in philosophical traditions and historic and socioeconomic factors between these two regions that might lead to differences in behaviour, as well as divergent concepts in and justifications of medical practice. However, few empirical intercultural studies have been carried out to identify in practice these cultural differences. This lack of standard comparative empirical studies led us to compare differences between France and the (...) USA regarding end-of-life decision-making. We tested certain assertions put forward by bioethicists concerning the impact of culture on the acceptance of advance directives in such decisions. In particular, we compared North American and French intensive care professional's attitudes toward: (1) advance directives, and (2) the role of the family in decisions to withhold or withdraw life-support. (shrink)

This study examined health professionals’ (HPs) experience, beliefs and attitudes towards brain death (BD) and two types of donation after circulatory death (DCD)—controlled and uncontrolled DCD. Five hundred and eighty-seven HPs likely to be involved in the process of organ procurement were interviewed in 14 hospitals with transplant programs in France, Spain and the US. Three potential donation scenarios—BD, uncontrolled DCD and controlled DCD—were presented to study subjects during individual face-to-face interviews. Our study has two main findings: (1) In the (...) context of organ procurement, HPs believe that BD is a more reliable standard for determining death than circulatory death, and (2) While the vast majority of HPs consider it morally acceptable to retrieve organs from brain-dead donors, retrieving organs from DCD patients is much more controversial. We offer the following possible explanations. DCD introduces new conditions that deviate from standard medical practice, allow procurement of organs when donors’ loss of circulatory function could be reversed, and raises questions about “death” as a unified concept. Our results suggest that, for many HPs, these concerns seem related in part to the fact that a rigorous brain examination is neither clinically performed nor legally required in DCD. Their discomfort could also come from a belief that irreversible loss of circulatory function has not been adequately demonstrated. If DCD protocols are to achieve their full potential for increasing organ supply, the sources of HPs’ discomfort must be further identified and addressed. (shrink)

Este artículo busca avizorar, desde el terreno de las pretensiones del humanismo, la posibilidad de una ética desprovista de «centro» que se asiente en la «compasión». Se buscará comprender la necesidad de abandonar los intentos de retornar al proyecto «humanístico» y se señalará su mayor riesgo: el «cínico ilustrado». Adicionalmente, se considerará «el humanismo» como el solemne destello de una «estrella que murió hace mucho» pero que da señales para la construcción de una ética excéntrica fundada en la compasión y (...) el dolor. Para tales efectos, se presentarán tres secciones: a) el humanista un cínico ilustrado b) mecanismos de evasión. La miseria y el modo de vida burgués y c) la ausencia de centro y la posibilidad de una ética excéntrica. (shrink)

Overview The evolution of multicellularity raises questions regarding genomic and developmental commonalities and discordances, selective advantages and disadvantages, physical determinants of development, and the origins of morphological novelties. It also represents a change in the definition of individuality, because a new organism emerges from interactions among single cells. This volume considers these and other questions, with contributions that explore the origins and consequences of the evolution of multicellularity, addressing a range of topics, organisms, and experimental protocols. Each section focuses on (...) selected topics or particular lineages that present a significant insight or challenge. The contributors consider the fossil record of the paleontological circumstances in which animal multicellularity evolved; cooptation, recurrent patterns, modularity, and plausible pathways for multicellular evolution in plants; theoretical approaches to the amoebozoa and fungi (cellular slime molds having long provided a robust model system for exploring the evolution of multicellularity), plants, and animals; genomic toolkits of metazoan multicellularity; and philosophical aspects of the meaning of individuality in light of multicellular evolution. Contributors Maja Adamska, Argyris Arnellos, Juan A. Arias, Eugenio Azpeitia, Mariana Benítez, Adriano Bonforti, John Tyler Bonner, Peter L. Conlin, A. Keith Dunker, Salva Duran-Nebreda, Ana E. Escalante, Valeria Hernández-Hernández, Kunihiko Kaneko, Andrew H. Knoll, Stephan G. König, Daniel J. G. Lahr, Ottoline Leyser, Alan C. Love, Raul Montañez, Emilio Mora van Cauwelaert, Alvaro Moreno, Vidyanand Nanjundiah, Aurora M. Nedelcu, Stuart A. Newman, Karl J. Niklas, William C. Ratcliff, Iñaki Ruiz-Trillo, Ricard Solé . (shrink)

L’atmosphère« Atmosphère » est un terme employé communément par des auteurs dans le domaine de l’esthétique que dans celui de la météorologie. Ils le comprennent pourtant de manière assez différente, chacun prétendant que leur emploi est la plus fondamentale et que l’autre est seulement métaphorique. Pour les esthéticiens, l’atmosphère réelle est une aura qui émane des choses et qui affecte nos humeurs et nos motivations; pour les météorologistes, il s’agit de l’enveloppe gazeuse qui entoure la planète. Je montre que les (...) deux sens excluent l’air ou le réduisent à un éther immatériel. D’une part, pour la science météorologique, tout se passe comme l’air était enfermé à l’intérieur et considéré comme un ensemble d’effets mesurables et calculables. D’autre part,l’esthétique de l’affect a relié l’atmosphère aux formes solides des artéfacts et des paysages. En ramenant le medium aérien, je cherche une signification de l’atmosphère qui transcende l’opposition entre l’affectif et le météorologique. Je le fais en suivant Merleau-Ponty, qui traite l’atmosphère comme un espace d’inspiration et d’expiration. En tant que tel, il correspond étroitement à ce que Merleau-Ponty lui-même appelle la « chair ». Ce concept pourrait aussi être traduit par « meshwork » (réseau/filet/grillage), référant à ces faisceaux de lignes et de chemins par lesquels chaque être humain est cousu à la fabrique du monde. Pour Merleau-Ponty, la portée de la notion de chair réside dans l’affirmation que la perception est fondamentalement réversible. On ne peut être sentant que dans un monde sentant; c’est pourquoi, comme il le soutient, notre perception des choses dans l’environnement répond à la perception par l’environnementde notre soi. Cependant, je soutiens au contraire que ces deux mouvements d’inspiration et d’expiration ne sont pas le contraire exact l’un de l’autre. Comme le mouvement de la brasse en nataion, le premier est un mouvement de rassemblement et le second de propulsion. Nous inhalons l’atmosphère, mais nous exhalons selon les lignes du réseau. Bref, réseau et atmosphère sont deux côtés de la chair, et c’est dans leur alternance rythmique que nous trouvons la relation entre les lignes et le temps météorologique, qui est, comme je le soutiens, fondamental à la vie.L’atmosfera‘Atmosfera’ è una parola usata comunemente tanto da chi scrive di estetica come dai metereologi. Ciononostante, essi intendono con ciò delle cose piuttosto differenti, ognuno ritenendo che il proprio e il senso più fondamentale mentre l’altrui è meramente metaforico. Per chi si occupa di estetica, l’atmosfera reale è un’aura che emana dalle cose e affetta il nostro umore e le nostre motivazioni; per i metereologi è l’involucro gassoso che circonda il pianeta. Mostro come entrambi i sensi trascurano l’aria, o la riducono a un etere immateriale. Da una parte, per la scienza metereologica, è come se l’aria fosse stata portata al chiuso e presentata come una serie di effetti misurabili e calcolati. Dall’altra, l’estetica dell’affetto ha legato l’atmosfera alle forme solide degli artefatti e dei paesaggi.Nel reintrodurre l’ambiente aereo, intendo trovare un significato di atmosfera che trascenda l’opposizione tra i sensi affettivo e meteorologico. Faccio questo, seguendo Merleau-Ponty, trattando l’atmosfera come uno spazio di inalazione e esalazione. Come tale, corrisponde da vicino a ciò che Merleau-Ponty stesso chiama “la carne”. Ma questo concetto potrebbe anche essere tradotto come ‘reticolo’ (meshwork), riferendosi a quei grovigli di linee e percorsi lungo i quali ogni essere vivente è cucito al tessuto del mondo. Per Merleau-Ponty, il significato della carne risiede nella sua affermazione secondo la quale la percezione è fondamentalmente reversibile. Si può essere senzienti soltanto in un mondo senziente; quindi, ritiene il filosofo, la nostra percezione delle cose nell’ambienteè ricambiata dalla percezione che quest’ultimo ha di noi. Io mostro, al contrario, che questi due movimenti, corrispondenti all’inalazione e all’esalazione, non sono l’esatto rovescio l’uno dell’altro. Come nella bracciata a stile libero nel nuoto, il primo è un movimento di raccolta, il secondo un movimento di propulsione. Ovverossia, inaliamo l’atmosfera, ma esaliamo secondo le linee del reticolo. In breve, il reticolo e l’atmosfera sono due facce della carne, e troviamo nella loro alternanza ritmica la relazione tra le linee e il tempo che, come sostengo, è fondamentale alla vita. (shrink)

L’atmosphère« Atmosphère » est un terme employé communément par des auteurs dans le domaine de l’esthétique que dans celui de la météorologie. Ils le comprennent pourtant de manière assez différente, chacun prétendant que leur emploi est la plus fondamentale et que l’autre est seulement métaphorique. Pour les esthéticiens, l’atmosphère réelle est une aura qui émane des choses et qui affecte nos humeurs et nos motivations; pour les météorologistes, il s’agit de l’enveloppe gazeuse qui entoure la planète. Je montre que les (...) deux sens excluent l’air ou le réduisent à un éther immatériel. D’une part, pour la science météorologique, tout se passe comme l’air était enfermé à l’intérieur et considéré comme un ensemble d’effets mesurables et calculables. D’autre part,l’esthétique de l’affect a relié l’atmosphère aux formes solides des artéfacts et des paysages. En ramenant le medium aérien, je cherche une signification de l’atmosphère qui transcende l’opposition entre l’affectif et le météorologique. Je le fais en suivant Merleau-Ponty, qui traite l’atmosphère comme un espace d’inspiration et d’expiration. En tant que tel, il correspond étroitement à ce que Merleau-Ponty lui-même appelle la « chair ». Ce concept pourrait aussi être traduit par « meshwork » (réseau/filet/grillage), référant à ces faisceaux de lignes et de chemins par lesquels chaque être humain est cousu à la fabrique du monde. Pour Merleau-Ponty, la portée de la notion de chair réside dans l’affirmation que la perception est fondamentalement réversible. On ne peut être sentant que dans un monde sentant; c’est pourquoi, comme il le soutient, notre perception des choses dans l’environnement répond à la perception par l’environnementde notre soi. Cependant, je soutiens au contraire que ces deux mouvements d’inspiration et d’expiration ne sont pas le contraire exact l’un de l’autre. Comme le mouvement de la brasse en nataion, le premier est un mouvement de rassemblement et le second de propulsion. Nous inhalons l’atmosphère, mais nous exhalons selon les lignes du réseau. Bref, réseau et atmosphère sont deux côtés de la chair, et c’est dans leur alternance rythmique que nous trouvons la relation entre les lignes et le temps météorologique, qui est, comme je le soutiens, fondamental à la vie.L’atmosfera‘Atmosfera’ è una parola usata comunemente tanto da chi scrive di estetica come dai metereologi. Ciononostante, essi intendono con ciò delle cose piuttosto differenti, ognuno ritenendo che il proprio e il senso più fondamentale mentre l’altrui è meramente metaforico. Per chi si occupa di estetica, l’atmosfera reale è un’aura che emana dalle cose e affetta il nostro umore e le nostre motivazioni; per i metereologi è l’involucro gassoso che circonda il pianeta. Mostro come entrambi i sensi trascurano l’aria, o la riducono a un etere immateriale. Da una parte, per la scienza metereologica, è come se l’aria fosse stata portata al chiuso e presentata come una serie di effetti misurabili e calcolati. Dall’altra, l’estetica dell’affetto ha legato l’atmosfera alle forme solide degli artefatti e dei paesaggi.Nel reintrodurre l’ambiente aereo, intendo trovare un significato di atmosfera che trascenda l’opposizione tra i sensi affettivo e meteorologico. Faccio questo, seguendo Merleau-Ponty, trattando l’atmosfera come uno spazio di inalazione e esalazione. Come tale, corrisponde da vicino a ciò che Merleau-Ponty stesso chiama “la carne”. Ma questo concetto potrebbe anche essere tradotto come ‘reticolo’ (meshwork), riferendosi a quei grovigli di linee e percorsi lungo i quali ogni essere vivente è cucito al tessuto del mondo. Per Merleau-Ponty, il significato della carne risiede nella sua affermazione secondo la quale la percezione è fondamentalmente reversibile. Si può essere senzienti soltanto in un mondo senziente; quindi, ritiene il filosofo, la nostra percezione delle cose nell’ambienteè ricambiata dalla percezione che quest’ultimo ha di noi. Io mostro, al contrario, che questi due movimenti, corrispondenti all’inalazione e all’esalazione, non sono l’esatto rovescio l’uno dell’altro. Come nella bracciata a stile libero nel nuoto, il primo è un movimento di raccolta, il secondo un movimento di propulsione. Ovverossia, inaliamo l’atmosfera, ma esaliamo secondo le linee del reticolo. In breve, il reticolo e l’atmosfera sono due facce della carne, e troviamo nella loro alternanza ritmica la relazione tra le linee e il tempo che, come sostengo, è fondamentale alla vita. (shrink)

Scopul propus prin această cercetare este subliniat în mod direct de către titlul lucrării. Teologia Pr. Prof. Ion Bria conține poziții eclesiologice și misionare sau misiologice. În acest sens, mi-am propus să analizez relația sau raportul dintre misiune și eclesiologie, cu scopul de a înțelege dimensiunea misionară a Bisericii Ortodoxe. Prezenta teză se află în aria de cercetare a domeniului Teologie, specializarea Misiologie și Ecumenism. În mod evident, cercetarea va implica și elemente de eclesiologie, hristologie și pnevmatologie, care aparțin (...) de specializarea Teologie Dogmatică. Premisa de cercetare are în vedere poziția oficială a Bisericii Ortodoxe care consideră că misiunea este parte integrantă a eclesiologiei. Din această perspectivă, există o unitate indisolubilă între misiune și eclesiologie, într-atât de mult încât din poziția teologilor dogmatiști separarea pentru analiză a celor două dimensiuni prezintă anumite riscuri. Din perspectivă misiologică, tema nu este una nouă, însă rămâne de actualitate. Dacă din punct de vedere protestant nu există Biserică fără misiune, din perspectivă ortodoxă nu există misiune fără Biserică. Pornind de la această permisă a teologiei ortodoxe, teza fundamentală pe care o voi demonstra în această lucrare este aceasta că în viziunea Pr. Prof. Ion Bria relația dintre misiune și eclesiologie este definită de conceptul liturghie după Liturghie. În consecință, acesta nu este un concept misionar, ci unul eclesiologic-misionar par excellence, exprimând cât se poate de clar că există o unitate între eclesiologie și misiune. Altfel spus, obiectivul principal al acestei lucrări este să demonstrăm că sintagma liturghie după Liturghie este un concept eclesiologic-misionar, care definește relația dintre misiune și eclesiologie în viziunea Pr. Prof. Ion Bria. -/- Pentru atingerea acestui obiectiv principal, vom avea nevoie de câteva obiective secundare și anume: a) prezentarea activității și itinerariului misionar-ecumenic al Pr. Ion Bria; b) analiza critică a ideilor eclesiologice ale Pr. Ion Bria și a deschiderii sale ecumenice; c) clarificarea paternității sintagmei liturghie după Liturghie; d) definirea teologică a sintagmei liturghie după Liturghie și a legăturii dintre misiune și eclesiologie prin prisma acestui concept; e) receptarea sintagmei liturghie după Liturghie în diferite documente, consultații și în lucrările diferiților teologi. -/- Pentru îndeplinirea obiectivului principal, dar și a celor secundare, planul lucrării va cuprinde trei capitole și anume: Itinerariul misionar, activitatea ecumenică și opera scrisă ale Pr. Prof. Dr. Ion Bria (capitolul 1); Eclesiologia Pr. Prof. Dr. Ion Bria și valoarea ei ecumenică (capitolul 2) și Concepția eclesiologic-misionară a Pr. Prof. Dr. Ion Bria: liturghie după Liturghie (capitolul 3). În mod evident, fiecare capitol va avea subcapitolele aferente, în funcție de specificul temelor abordate. (shrink)

Prompted and ever diversified by the specifically human interrogative logos, scientific inquiries seek a common system of links in order to mutually confirm and rectify their results. Coming closer and closer to phenomenology, the sciences of life find the common ground of the reality in the ontopoiesis of life. Could it not be that the interrogative logos of science, participating in human creative inventiveness will bring together also the divergent scientific methods in a common network? A network which comprises natural (...) processes, societal sharing-in-life, and existential communication. Papers by: Gary Backhaus, Anjana Bhattacharjee, Simon Du Plock, Ignacy Fiut, Maria Golaszewska, Wendy C. Hamblet, Alexandr Kouzmin, Nikolay Kozhevnikov, Olga Louchakova, Jarlath Mc Kenna, Amy Louise Miller, Aria Omrani, Arthur Piper, Leszek Pyra, W. Kim Rogers, A.L. Samian, Camilo Serrano Bonitto, Natalia Smirnova, Eva Syristova, Anna-Teresa Tymieniecka, Roberto Verolini, Eldon C. Wait, Leo Zonneveld. (shrink)

La voix féminine dans l’œuvre lyrique mozartienne chante sur un unique registre, le registre aigu. Tous les personnages féminins possèdent une voix unique : celle du soprano ; par contre, la voix masculine, elle, chante sur deux registres : aigu et grave. Cette séparation sexuée des voix qui apparaît pour la première fois dans l’histoire de l’opéra avec Mozart délimite nettement, côté masculin, des rôles bien séparés : ceux des fils - ténor, registre aigu - et ceux des pères - (...) basse, registre grave -. Par contre, côté féminin, les rôles sont confondus ; jeunes filles, épouses, sœurs, mères, duègnes, non seulement possèdent une commune tessiture mais s’expriment musicalement, très souvent, de la même manière : la grande aria virtuose. C’est à travers le personnage de la mère et en particulier celui de la Reine de la Nuit dans La Flûte enchantée, que nous avons tenté de comprendre le pourquoi de cette voix unique de la féminité selon Mozart. Le fil de cette voix féminine est noué avec le fil d’une autre voix qui résonne dans la correspondance mozartienne, celle de la mère de Mozart, Anna-Maria. La mise en relation de l’œuvre et de la biographie détient, peut-être, la clé - musicale - de l’énigme. (shrink)

In this book, Professor Simu? demonstrates how Baur came to understand Christian theology as a Gnostic philosophy of religion under the influence of Böhme's unorthodox esoteric theosophy and Hegel's modern religious philosophy.

The renaissance of pragmatism in recent decades has stimulated renewed study of the classical pragmatists. Until this volume, F. C. S. Schiller (1864–1937) was the only major pragmatist from the classical era whose significant writings remained uncollected for renewed scholarly study. The forty-two pieces in this collection represent Schiller's finest writings. They range across a broad spectrum of specific topics: logic and scientific method, meaning and truth, pluralism and monism, personalism and idealism, metaphysics and values, evolution and religion, and ethics (...) and politics. An introduction to Schiller's life and career, introductory essays to the volume's seven parts, and a bibliography of Schiller's books and essays are also included. (shrink)

Este libro es un homenaje a la trayectoria intelectual y académica de la profesora María Teresa López de la Vieja, Catedrática emérita de la Universidad de Salamanca. En él se trazan algunos de los caminos que, con su obra, nos invita a transitar. El volumen recoge contribuciones de colegas de varias nacionalidades y procedentes de diversos ámbitos de reflexión que le son afines: la filosofía moral y política, la literatura, la teoría de la argumentación, los estudios feministas, las éticas aplicadas, (...) la bioética. Los capítulos que componen este libro dan voz a varias generaciones de investigadoras e investigadores que han acompañado y acompañan su andadura académica y que aquí dialogan con ella haciendo propias sus preocupaciones intelectuales. Con su participación contribuyen al justo reconocimiento de su dedicación a la labor docente e investigadora. (shrink)

Although Broad published many books in his lifetime, this volume is unique in presenting some of his most interesting unpublished writings. Divided into five clear sections, the following figures and topics are covered: Autobiography, Hegel and the nature of philosophy, Francis Bacon, Hume's philosophy of the self and belief, F. H. Bradley, The historical development of scientific thought from Pythagoras to Newton, Causation, Change and continuity, Quantitative methods, Poltergeists, Paranormal phenomena. -/- Each section is introduced and placed in context by (...) the editor, Joel Walmsley. The volume also includes an engaging and informative foreword by Simon Blackburn. It will be of great value to those studying and researching the history of twentieth-century philosophy, metaphysics, and the recent history and philosophy of science, as well as anyone interested in Broad's philosophical thought and his place in the history of philosophy. (shrink)

What exactly is a genetic disease? For a phrase one hears on a daily basis, there has been surprisingly little analysis of the underlying concept. Medical doctors seem perfectly willing to admit that the etiology of disease is typically complex, with a great many factors interacting to bring about a given condition. On such a view, descriptions of diseases like cancer as genetic seem at best highly simplistic, and at worst philosophically indefensible. On the other hand, there is clearly some (...) practical value to be had by classifying diseases according to their predominant cause when this can be accomplished in a theoretically satisfactory manner. The question therefore becomes exactly how one should go about selecting a single causal factor among many to explain the presence of disease. When an attempt to defend such causal selection is made at all, the standard accounts offered (Koch's postulates, Hill's epidemiological criteria, manipulability) are all clearly inadequate. I propose, however, an epidemiological account of disease causation which walks the fine line between practical applicability and theoretical considerations of causal complexity and attempts to compromise between patientcentered and population-centered concepts of disease. The epidemiological account is the most basic framework consistent with our strongly held intuitions about the causal classification of disease, yet it avoids the difficulties encountered by its competitors. (shrink)