Nu cu foarte mult timp în urmă, grupul de teorie socială şi politică din cadrul proiectului POSDRU 89/1.5/S/56815 „Societatea bazată pe cunoaştere-cercetări, dezbateri, perspective”, a publicat, tot la editura Institutul European, lucrarea Concepte şi teorii social-politice. Volumul de faţă reprezintă un nou pas al grupului nostru de lucru în realizarea proiectului inaugurat prin publicarea acelei lucrări. Este vorba, reamintesc, despre proiectul elaborării unor volume care să-i ajute pe cei interesaţi în iniţierea (lor sau a altora) în teoria (şi în special (...) filosofia) politică, mai ales în dezvoltările sale conceptuale, argumentative şi problematologice recente. Desigur, nu am intenţionat în mod expres ca aceste volume să fie utile doar în această direcţie. Speranţa noastră a fost, dimpotrivă, ca ele să fie interesante şi pentru cercetătorii cu experienţă în investigarea şi dezbaterea temelor abordate în cadrul lor, mai ales pentru că unele capitole prezintă idei, argumente sau perspective originale, care, credem noi, merită atenţia critică a comunităţii cercetătorilor români. Menirea lor fundamentală rămâne totuşi, în intenţia noastră, cea introductivă. Aşa cum recunoşteam în cuvântul său înainte, Concepte şi teorii socialpolitice nu este deloc un volum exhaustiv. Teorii şi ideologii politice reprezintă, în bună măsură, şi o încercare de a compensa cumva acest „defect” al volumului în cauză. Desigur, nici publicarea lui nu ne permite să susţinem că am atins obiectivul oferirii unei introduceri cât mai complete în teoria/filosofia politică actuală. Deşi Teorii şi ideologii politice prezintă câteva dintre cele mai importante teorii sau ideologii politice contemporane, există multe altele care nu sunt prezentate (sau cel puţin nu sunt prezentate atât de detaliat pe cât ar fi meritat) între paginile sale. Mă refer aici, spre exemplu, la libertarianism, comunitarianism, cosmopolitism sau capabilism (ca teorie a dezvoltării umane). Ne consolăm însă în baza a trei argumente. Unul este acela că, aşa cum se poate observa cu uşurinţă din cuprinsul său, cartea de faţă prezintă totuşi un număr important dintre principalele teorii şi ideologii politice recente (unele dintre ele pentru prima dată în literatura românească de specialitate). Al doilea este acela că unele dintre teoriile sau ideologiile politice care nu sunt abordate aici au beneficiat deja de prezentări competente şi atente la noi (unele dintre ele chiar în Concepte şi teorii social-politice). În sfârşit, al treilea argument este acela că sperăm cu toţii că prezentul volum nu reprezintă ultimul nostru pas în realizarea obiectivului menţionat în debutul acestei intervenţii. Sperăm, altfel spus, să putem prezenta acele teorii sau ideologii politice care nu şi-au găsit locul între paginile lui sau ale celui precedent cu o altă ocazie. Ţin să precizez însă că volumul pe care îl introduc prin această intervenţie nu este întrutotul o continuare a celui precedent, deşi între ele există, desigur, destule afinităţi, relaţii şi continuităţi tematice. Mai exact, el nu ar putea fi descris totalmente neproblematic ca reprezentând „al doilea tom” al volumului Concepte şi teorii social-politice. Titlul său este menit să indice acest lucru. Dacă lucrarea anterioară era centrată pe prezentarea unora dintre principalele concepte ale teoriei/filosofiei social-politice contemporane, cartea de faţă prezintă câteva dintre principalele teorii sau ideologii dezvoltate şi apărate de politologii, filosofii, economiştii sau „ideologii” politici contemporani. Nici de această dată nu voi încerca să rezum principalele idei expuse sau metodologii utilizate de către autori în prezentarea teoriilor sau ideologiilor politice care se regăsesc între paginile ce urmează. Temeiul meu este acelaşi: acolo unde au considerat că este cazul, autorii capitolelor şi-au rezumat ei înşişi ideile prezentate sau/şi metodologiile utilizate. În plus, cititorul interesat să-şi facă o idee prealabilă despre conţinutul ideatic şi problematologic al cărţii dispune de un rezumat al ei (în limbile engleză şi franceză) în finalul său. În consecinţă, mă voi mulţumi să închei doar prin a exprima încă o dată speranţa noastră că această carte se va dovedi utilă celor cărora li se adresează cu preponderenţă. Sperăm, în alte cuvinte, ca ea să le fie de ajutor în înţelegerea şi evaluarea adecvată a teoriilor şi ideologiilor pe care le prezintă. Şi mai important, sperăm că ea îi va stimula să caute să aprofundeze cercetarea acestor teorii şi ideologii şi – mai ales – să iniţieze propriile investigaţii sistematice şi riguroase în această privinţă. Dezvoltarea politologiei şi a filosofiei politice în spaţiul românesc, ca să nu mai vorbim despre clarificarea şi fundamentarea cât mai completă şi adecvată a opţiunilor ideologice ale partidelor politice din România, au nevoie de acest lucru. (shrink)

According to outcome welfarism, roughly, the value of an outcome is fundamentally a matterof the individual welfare it contains. I assess various suggestions as to how to spell out this idea more fully on the basis of some basic intuitions about the content and implications of welfarism. I point out that what are in fact different suggestions are often conflated and argue that none fully captures the basic intuitions. I then suggest that what this means is that different doctrines of (...) welfarism may be appropriate in different contexts and that when deciding on a particular doctrine, we need to consider which intuitions it does accommodate. Finally, I consider the issue of just how a benefit must be related to an outcome in order to contribute to its value. (shrink)

Waiting time is widely used in health and social policy to make resource allocation decisions, yet no general account of the moral significance of waiting time exists. We provide such an account. We argue that waiting time is not intrinsically morally significant, and that the first person in a queue for a resource does not ipso facto have a right to receive that resource first. However, waiting time can and sometimes should play a role in justifying allocation decisions. First, there (...) is a duty of fairness prohibiting line-cutting where a sufficiently just queue exists. Second, waiting time has several morally attractive features that can justify its incorporation into allocation schemes. Where candidates are in relevantly similar circumstances, allocating by waiting time is relatively efficient, maximizes distribution equality relative to other Pareto efficient distributions, and treats candidates fairly. The claim that allocation using waiting time is fair is controversial. Some have claimed that formal lotteries are a fairer way to select among equal beneficiaries. We argue that lotteries are no fairer than allocation based on waiting time when it is equiprobable how a prospective queue will be ordered. In practice, lotteries share many of the disadvantages of queues; which is fairer will depend on contingent features of the allocation scenario. The upshot is that first-come, first-served is in fact a just way to allocate resources in many of the cases where it seems pre-theoretically compelling, and waiting time has unique normative properties which frequently justify its incorporation into resource allocation schemes. (shrink)

Some people believe that the equality of people's well-being makes an outcome better, other things being constant. Call this Telic Egalitarianism. In this paper I will propose a new interpretation of Telic Egalitarianism, and compare it with the interpretation that is proposed by Derek Parfit 1995 and widely accepted by many philosophers. I will argue that my proposed interpretation is more plausible than Parfit's. One of the virtues in my interpretation is that it shows his Levelling Down Objection does not (...) undermine Telic Egalitarianism. I also believe that my interpretation better explains the important similarity and difference between Telic Egalitarianism and his proposed Priority View. (shrink)

Derek Parfit has argued that prioritarianism “naturally” has global scope, i.e. naturally applies to everyone, irrespective of his or her particular national, state or other communal affiliation. In that respect, it differs from e.g. egalitarianism. In this article, I critically assess Parfit's argument. In particular, I argue that it is difficult to draw conclusions about the scope of prioritarianism simply from an inspection of its structure. I also make some suggestions as to what it would take to argue that prioritarianism (...) has either global or merely domestic scope. (shrink)