În această lucrare argumentez faptul că, în ciuda criticilor teoriei falsificabilității propuse de Karl Popper pentru demarcarea între știință și ne-știință, în principal pseudoștiință, acest criteriu este încă foarte util, și perfect valabil după perfecționarea lui de către Popper și adepții lui. Mai mult, chiar și în versiunea sa inițială, considerată de Lakatos ca ”dogmatică”, Popper nu a afirmat că această metodologie este un criteriu absolut de demarcare: un singur contra-exemplu nu este suficient pentru a falsifica o teorie; mai mult, (...) o teorie poate fi salvată în mod legitim de falsificare prin introducerea unei ipoteze auxiliare. În comparație cu teoria lui Kuhn a revoluțiilor, de care el însuși s-a dezis ulterior transformând-o într-o teorie a ”micro-revoluțiilor”, consider că metodologia de demarcare a lui Popper, împreună cu dezvoltarea ulterioară propusă de acesta, inclusiv coroborarea și verosimilitudinea, deși imperfectă, nu numai că este valabilă și azi, dar este încă cea mai bună metodologie de demarcare. Pentru argumentare, m-am folosit de principalele lucrări ale lui Popper care tratează această problemă, și a principalilor săi critici și susținători. După o scurtă prezentare a lui Karl Popper, și o introducere în problema demarcației și metodologia falsificabilității, trec în revistă principalele critici aduse și argumentele susținătorilor săi, accentuând pe ideea că Popper nu a pus niciodată semnul egalității între falsificare și respingere. În final prezint propriile concluzii în această problemă. -/- DOI: 10.58679/TW55590. (shrink)

Sociological approaches to the understanding of learning disabilities are perhaps not as fully developed as they might be. Wittgenstein's notion of the language game is elucidated, and its relevance to the analysis of learning disabilities as a social phenomenon is explained. This gives some insight into an alternative conception of what learning disabilities might be, and why people who are classified as having learning disabilities continue, to some extent, to be excluded from full participation in society.

Mathematics achievement in different education systems around the world is assessed periodically in the Programme for International Student Assessment. PISA is deemed to yield robust...

This article examines the learning of a scientific procedure, and its connection to the greater scientific community through the notion of Wittgensteinian rules. The analysis reveals this connection by demonstrating that learning in interaction is largely grounded in rule-based community descriptions and judgments rather than any inner process. This same analysis also demonstrates that learning processes are particularly suited for such an analysis because rules and concomitant phenomena comprise a significant portion of any learning interaction. This analysis further reveals the (...) elucidating merit of Wittgensteinian rules, their relation to community and the concept of practice, and promotes the efficacy of participant-generated rule-formulations as analytic descriptors. (shrink)

Karl Popper, as a critical rationalist, was an opponent of all forms of skepticism, conventionalism and relativism in science. A major argument of Popper is Hume's critique of induction, arguing that induction should never be used in science. But he disagrees with the skepticism associated with Hume, nor with the support of Bacon and Newton's pure "observation" as a starting point in the formation of theories, as there are no pure observations that do not imply certain theories. Instead, Popper proposes (...) falsifiability as a method of scientific investigation. DOI: 10.13140/RG.2.2.11481.36967 . (shrink)

Karl Popper, ca raționalist critic, a fost un oponent al tuturor formelor de scepticism, convenționalism și relativism în știință. În 1935 a scris Logica cercetării (Logik der Forschung. Zur Erkenntnistheorie der modernen Naturwissenschaft), traducând ulterior cartea în engleză și publicând-o sub titlul The Logic of Scientific Discovery (1959) considerată ca o lucrare de pionierat în domeniu. Multe dintre argumentele din această carte sunt îndreptate împotriva membrilor "Cercului Vienez", precum Moritz Schlick, Otto Neurath, Rudolph Carnap, Hans Reichenbach, Carl Hempel și Herbert (...) Feigl. Popper este de acord cu aceștia cu privire la aspectele generale ale metodologiei științifice și neîncrederea lor în metodologia filosofică tradițională, dar soluțiile sale au fost semnificativ diferite. Popper a contribuit semnificativ la dezbaterile privind metodologia științifică generală, demarcarea științei de pseudoștiință, natura probabilității și metodologia științelor sociale. (shrink)

I interpret the philosophical views of Werner Heisenberg as a pragmatism and non-metaphysical realism of a Wittgensteinian kind. The “closed theory” is a Wittgensteinian rule/concept.

Saul Kripke (1972) argued for the existence of a priori propositions that are contingently true. Kripke uses the example of a case presented by Wittgenstein (1953) about the Standard Meter of Paris. The Standard Meter is an object to determine the standard lenght, in the measure system, of a one meter unit. Wittgenstein argued that we can’t affirm that the Standard Meter has one meter, since it is the standard for measure and works as a rule in the language. Therefore, (...) the phrase “the standard meter has one meter” doesn’t have a truth-value. On the other hand, Kripke argued that that phrase expresses a true proposition and can be known a priori by whom stipulated that this object will be the standard for measure. I will argue in favor a kripkean position, analyzing the dispute and thereafter answering possible objections from proponents of the wittgensteinian position. (shrink)