Despite the criticism of Karl Popper's falsifiability theory for the demarcation between science and non-science, mainly pseudo-science, this criterion is still very useful, and perfectly valid after it was perfected by Popper and his followers. Moreover, even in his original version, considered by Lakatos as "dogmatic", Popper did not assert that this methodology is an absolute demarcation criterion: a single counter-example is not enough to falsify a theory; a theory can legitimately be saved from falsification by introducing an auxiliary hypothesis. (...) Compared to Kuhn's theory of revolutions, which he himself later dissociated from it transforming it into a theory of "micro-revolutions," I consider that Popper's demarcation methodology, along with the subsequent development proposed by him, including the corroboration and the verisimilitude, though imperfect, is not only valid today, but it is still the best demarcation methodology. For argumentation, I used the main works of Popper dealing with this issue, and his main critics and supporters. After a brief presentation of Karl Popper, and an introduction to the demarcation problem and the falsification methodology, I review the main criticisms and the arguments of his supporters, emphasizing the idea that Popper has never put the sign of equality between falsification and rejection. Finally, I present my own conclusions on this issue. CONTENTS -/- Abstract Introduction 1 The demarcation problem 2 Pseudoscience 3 Falsifiability 4 Falsification and refutation 5 Extension of falsifiability 6 Criticism of falsifiability 7 Support of falsifiability 8 The current trend Conclusions Bibliography Notes -/- DOI: 10.58679/MM99220. (shrink)

În această lucrare argumentez faptul că, în ciuda criticilor teoriei falsificabilității propuse de Karl Popper pentru demarcarea între știință și ne-știință, în principal pseudoștiință, acest criteriu este încă foarte util, și perfect valabil după perfecționarea lui de către Popper și adepții lui. Mai mult, chiar și în versiunea sa inițială, considerată de Lakatos ca ”dogmatică”, Popper nu a afirmat că această metodologie este un criteriu absolut de demarcare: un singur contra-exemplu nu este suficient pentru a falsifica o teorie; mai mult, (...) o teorie poate fi salvată în mod legitim de falsificare prin introducerea unei ipoteze auxiliare. În comparație cu teoria lui Kuhn a revoluțiilor, de care el însuși s-a dezis ulterior transformând-o într-o teorie a ”micro-revoluțiilor”, consider că metodologia de demarcare a lui Popper, împreună cu dezvoltarea ulterioară propusă de acesta, inclusiv coroborarea și verosimilitudinea, deși imperfectă, nu numai că este valabilă și azi, dar este încă cea mai bună metodologie de demarcare. Pentru argumentare, m-am folosit de principalele lucrări ale lui Popper care tratează această problemă, și a principalilor săi critici și susținători. După o scurtă prezentare a lui Karl Popper, și o introducere în problema demarcației și metodologia falsificabilității, trec în revistă principalele critici aduse și argumentele susținătorilor săi, accentuând pe ideea că Popper nu a pus niciodată semnul egalității între falsificare și respingere. În final prezint propriile concluzii în această problemă. -/- DOI: 10.58679/TW55590. (shrink)

Philosophers such as Goodman, Scheffler and Glymour aim to answer the Paradox of the Ravens by distinguishing between confirmation simpliciter and selective confirmation. In the latter concept, the evidence both supports a hypothesis and undermines one of its "rivals". In this article, I argue that while selective confirmation does seem to be an important scientific notion, no attempt to formalise it thus far has managed to solve the Paradox of the Ravens.

Popper's supporters argued that most criticism is based on an incomprehensible interpretation of his ideas. They argue that Popper should not be interpreted as meaning that falsifiability is a sufficient condition for the demarcation of science. Some passages seem to suggest that he considers it is only a necessary condition. Other passages would suggest that for a theory to be scientific, Popper requires (besides falsifiability) other tests, and that negative test results are accepted. A demarcation criterion based on falsifiability that (...) includes these elements will avoid the most obvious counter-arguments of a criterion based on falsifiability alone. DOI: 10.13140/RG.2.2.30071.47527. (shrink)